Strategii pentru optimizarea gradului de colectare a creantelor
O mare parte din inconvenientele rezultate din neplata facturilor la scadenţă poate fi eliminată prin adoptarea de către Creditor a unei conduite preventive. În acest sens există o serie de instrumente pe care dvs. le puteţi implementa în ceea ce am putea numi Politica internă a firmei. Între aceste instrumente enumerăm: utilizarea contractului, garanţiile reale şi personale, biletul la ordin avalizat, corespondenţă scrisă, comunicare profesională şi fermă.
Contractul. Verba volant, scripta manent, așa spuneau latinii și este actual și astăzi. Contractul nu este doar o formalitate, acesta are rolul de a trasa clar drepturile și obligațiile părților, dar mai ales ne arată în ce condiţii ne certăm când ne mai înțelegem. Contractul trebuie să cuprindă reguli clare cu privire la cine și ce face, sancțiuni, garanții, despăgubiri, comunicări, negocieri, soluții. Prin contract trebuie să se genereze un mecanism clar și funcțional care să garanteze ca indiferent de evenimentele ce survin afacerea va supravieţui şi se va desfășura astfel cum a fost gândită şi contractată. Redactarea contractului trebuie să urmărească specificul activității dvs. și clauzele sale trebuie să fie adaptate prevederilor legale imperative, scopului contractului și persoanelor cărora li se adresează. Prevederile contractuale care încalcă norme imperative nu produc efecte, deşi sunt scrise în contract şi însuşite de părţi. Astfel, deși un contract poate fi în regulă din punct de vedere al ANAF, spre exemplu, este posibil ca ANPC-ul să nu fie de acord cu modul de redactare atunci când acesta vizează persoane fizice. O modalitate eficientă de a constrânge Debitorul să plătească la scadență o poate reprezenta prevederea de penalități pe zi de întârziere. Ori, când singurul loc în care stipulaţi acest aspect este pe factura fiscală, care ,,circulă fără ștampilă și semnătură’’ este ca şi cum nu aţi fi stipulat deloc. De asemenea, trebuie ştiut că legislaţia împarte clauzele contractuale în standard şi neuzuale. În funcţie de această clasificare trebuie manifestată o grijă deosebită la dimensiunea caracterelor folosite, la evidenţierea clauzelor neuzuale astfel încât în caz de litigiu să se poată demonstra că acestea au fost acceptate expres. Aşadar, la întrebarea ,,este obligatoriu să am contract?’’ răspunsul este că depinde. Dacă sunteţi Debitor (aveţi ceva de dat), nu. Dacă sunteţi Creditor este recomandat să aveţi şi încă unul complex.
Garanții reale și personale. Garanțiile reale uzitate sunt ipoteca mobiliară și imobiliară, atunci când bunuri ale societății debitoare sunt folosite pentru a garanta plata la scadență și cauțiunea reală, atunci când un terț garantează cu bunuri propri, individualizate, plata de către societatea debitoare a creanței la scadență. Asigurați-vă că efectuați formalitățile de publicitate (înscrierea în Cartea Funciară a ipotecii imobiliare și în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a iptecii mobiliare)! Astfel, în caz de neplată la scadență puteți valorifica bunurile pentru a vă realiza creanța. Iar, în cazul în care veniți în concurs cu alți creditori, beneficiați de preferința acordată de rangul creanței dvs. față de toți ceilalți creditori care nu au garanții sau care, deși au constituit astfel de garanții, nu au efectuat publicitaea, ori s-au înscris după dvs.
Garanțiile personale. Forma de garanție personală uzitată este fidejusiunea. Fidejusiunea presupune că o persoană se obligă, cu toate bunurile și veniturile sale, prezente și viitoare să plătească o datorie în cazul în care Debitorul nu plătește. De regulă administratorul societății este cel care acceptă să dea o asemenea garanție. Fidejusiunea poate fi constituită prin simpla inserare a unei clauze în contractul principal, sau prin încheierea unui contract separat de fidejusiune.
Poate vă întrebați de ce aveți nevoie de garanții când oricum puteți executa bunurile firmei Debitoare. Pentru că firma Debitoare poate intra în insolvență, poate deveni insolvabilă, își poate suspenda activitatea, etc. Garanțiile ajută la creșterea gradului de conformare voluntară a Debitoarei.
Biletele la ordin sunt cele mai bune instrumente de plată. Legea le recunoaște calitatea de titlu executoriu, ceea ce înseamnă că nu trebuie să vă mai judecați pentru a obține o hotărâre definitivă, nu mai plătiți taxă de timbru la valoare, în baza lor se trece direct la etapa de executare silită. Însă, aceeași problemă se pune, dacă societatea e insolvabilă sau intră în insolvență, nu avem ce să executăm. Aici intervine, salvator, avalul dat pe biletul la ordin. Avalul dat pe biletul la ordin are aceeași forță ca fidejusiunea din contract. Pe lângă Debitoare poate fi executată și persoana care garantează plata biletului la ordin. La primirea unui bilet la ordin, chiar și în alb, verificați ca la rubrica avalizat să fie trecut numele în clar și semnătura celui ce se obligă.
Plata prin card de credit. Acolo unde este posibil, recomandăm utilizarea acestui mecanism. Astfel, dvs. încasați la timp facturile, iar problema unei eventuale insolvabilități a Debitorului devine problema terțului care a acordat creditul.
Corespondență scrisă. Cu toții cunoaștem modul în care neseriozitatea partenerilor de afaceri ne afectează. Însă, cel mai rău lucru pe care îl poate face Creditorul este să deterioreze iremediabil relațiile cu Debitorul anterior efectuării plății. Trebuie avut în vedere că și de o parte și de alta în spatele firmei sunt oameni. Sunt mai mari șanse de conformare pentru un Debitor care beneficiază de un tratament care îl responsabilizează decât pentru un Debitor care oricum v-a pierdut ca partener de dialog. Așadar sunt recomandate discuțiile politicoase, de preferat prin e-mail (acesta rămâne scris și ulterior poate fi folosit inclusiv în instanță pentru a dovedi reaua credință a Debitorului dvs.). Nu permiteți discuții legate de probleme de familie, chiar dacă vor fi folosite astfel de argumente pentru a vă forța mâna. Comunicați cât mai clar că dvs. acționați cu titlu profesional în reprezentarea societății dvs. și cereți același lucru de la Debitor.
Reacții prompte. Limitați-vă la un număr cât mai mic de discuții. Dacă nu vedeți semne clare de conformare (plăți parțiale), comunicați scurt Debitorului că banii vă sunt necesari în activitatea dvs. și veți înainta dosarul debitului către avocații dvs. Indiferent de răspuns, faceți acest lucru de îndată. Astfel va cunoaște și va respecta poziția dvs. Altfel, va simți slăbiciune și mereu va amâna plata.
Vă dorim succes în activitatea dvs. şi ne puteţi consulta cu încredere în vederea verificării contractelor dvs., redactării de contracte noi sau alte acte specifice. De asemenea la solicitarea clientului participăm la întâlniri de lucru cu personalul său în vederea instruirii acestuia şi răspundem la întrebări punctuale cu privire la problemele de ordin juridic pe care le întâmpinaţi frecvent în acest domeniu!