Consultanta juridica ONRC (infiintari, modificari, desfintari firme)
În domeniul dreptului societar acordam consultanţă şi asistenţă juridică în constituirea societăţilor comerciale, modificările ce intervin în activitatea acestora, dizolvare şi lichidare, atât în faţa Registrului Comerţului, cât şi în faţa instanţelor de judecată. În ce priveşte constituirea societăţilor comerciale, raportat la activitatea ce urmează a fi desfăşurată vă putem sfatui cu privire la formele de societate permise în conformitate cu legislaţia din România, structura organelor de conducere, implementarea sistemului de administrare – unitar/dualist, redactarea documentelor necesare pentru înregistrarea corespunzătoare la Registrul Comerţului. Ca şi proiecte derulate menţionăm cu titlu exemplificativ: înmatriculări societate cu răspundere limitată, societate cu răspundere limitată – debutant (SRL-D), grup de interes economic, societate pe acţiuni, societate şi companie naţională, societate europeană Holding, sucursală persoană juridică cu sediul în ţară/strainătate. Cu privire la modificările ce pot interveni de-a lungul existenţei unei societăţi acordăm asistenţă juridică în domenii ca: modificarea denumirii, schimbarea formei juridice, schimbarea sediului social în acelaşi judeţ/alt judeţ, prelungirea/reducerea duratei de funcţionare, modificarea- actualizarea obiectului de activitate, modificarea declaraţiilor pe propria răspundere, majorarea/reducerea capitalului social, transmiterea părţilor de interes şi a părţilor sociale, suspendarea sau reluarea activităţii, schimbarea membrilor organelor de conducere şi de control, înfiinţarea sau desfiinţarea de sedii secundare, modificarea datelor de identificare, excluderea sau retragerea asociaţilor, fuziunea uneia sau mai multor societăţi într-o societate pe care o constituie/existentă, fuziunea transfrontalieră, divizarea parţială a unei societăţi către una sau mai multe societăţi existente/nou constituite, divizarea totală, corectare erori materiale. În procedura de dizolvare şi lichidare a societăţilor comerciale, am intervenit cu succes în dosare privind dizolvarea de drept a SRL cu asociat unic/cu mai mulţi asociaţi, dizolvarea de drept a socităţii cu răspundere limitată cu mai mulţi asociaţi, dizolvarea şi lichidarea simultană a SRL şi GIE, dizolvarea voluntară şi lichidarea SRL, SA cu numire de lichidator, dizolvarea judiciară şi lichidarea pentru nulitate sau prin decizia instanţei, dizolvarea şi lichidarea urmare decesului, radiere punct de lucru. |
Consultanta si reprezentare in fata instantelor judecatorestiÎn faţa instanţelor de judecată am acordat asistenţă juridică în: constatarea transmiterii către fostul asociat unic a dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale cu raspundere limitată, ca urmare a intervenirii dizolvarii fara lichidare si radierii acesteia în lipsa cererii de eliberare de catre Oficiul Registrului Comertului a certificatului constatator al dreptului de proprietate, acţiuni în constatarea nulităţii AGA, opoziţii, excludere asociat, stabilire despăgubiri, dizolvare societate ca urmare a neîntelegerilor grave dintre asociaţi, etc. |