Restituirea taxei auto în 2017
Aţi plătit taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu pentru autovehicule?
Atunci trebuie să stiţi că a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă 52/2017 care vă permite să cereţi pe cale administrativă (direct la organul fiscal) restituirea taxei, indiferent de denumirea ei.
Ce taxe se restituie?
1. Taxa de poluare-introdusă prin OUG 50/2008;
2. Taxa pentru emisii poluante- introdusă prin Legea 9/2012;
3. Timbru de mediu- introdus prin OUG 9/2013.
Când poate fi depusă cererea de restituire?
Începând cu data intrării în vigoare a OUG 52/2017 până la 31 august 2018, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa.
Ce va trebui să cuprindă dosarul ce se va depune la ANAF?
- cererea de restituire completată de contribuabil. În cazul în care taxa a fost plătită de societatea de leasing dreptul de a cerere restituirea revine proprietarului;
- documentul doveditor al plăţii taxei (în Ordonanţă se prevede original sau copie, însă recomandat ar fi să depuneţi DOAR copie. Originalul ar trebui să rămână la dvs.). Documentul doveditor poate fi chitanţa, ordinul de plată, extrasul de cont, după caz;
- copia cărţii de identitate a vehiculului;
- copia certificatului de înmatriculare.
Ce se întâmplă după depunerea dosarului la ANAF?
- va fi emisă o decizie de către organul fiscal care vi se comunică. Termenul pentru emiterea deciziei este de 45 de zile de la înregistrarea cererii dvs. de restituire (art. 77 Cod Procedură Fiscală);
- dacă decizia nu vă mulţumeşte (cuprinde date eronate, perioadă de restituire în afara limitelor stabilite, refuză restituirea) trebuie să formulaţi contestaţie în 45 de zile de când aţi primit decizia;
- contestaţia se depune la organul fiscal emitent şi se va soluţiona în 45 de zile de către structura specializată de soluționare a contestațiilor din cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice;
- dacă nici această decizie nu vă mulţumeşte trebuie să formulaţi cerere de chemare în judecată în contencios administrativ, urmând ca instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre care să poată fi pusă în executare dincolo de voinţa ANAF.
Mare atenţie la respectarea termenelor. Depăşirea acestora poate duce la pierderea dreptului. De asemenea, nu rămâneţi în pasivitate în lipsa primirii deciziei în termenul indicat. Nesoluţionarea în termen a cererii echivalează cu refuzul soluţionării şi acesta poate fi la rândul său atacat.
În cât timp ar trebui restituite taxele?
a) pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018—31 decembrie 2018;
b) pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018—31 martie 2019.
Ce se întâmplă cu persoanele care au făcut până în acest moment demersuri pentru restituirea taxei?
Depinde de stadiul în care vă aflaţi, după cum urmează:
- aţi obţinut hotărâre judecătorească definitivă --aţi înaintat-o împreună cu o cerere de restituire la ANAF-- nu a fost emisă Decizia de restituire--VA FI EMISĂ DECIZIA; Aceeaşi este situaţia în care hotărârea nu este încă executorie, dar va deveni;
- a fost emisă decizie de soluţionare a cererii de restituire până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă--taxa se restituie, din oficiu, de organele emitente a deciziei, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, respectiv un an (în cazul timbrului de mediu);
Normele metodologice ar trebui emise în 60 de zile de la data publicării Ordonanţei;
- a fost începută executarea silită de către contribuabil--executarea silită se suspendă până la expirarea termenelor prevăzute: maxim 31 decembrie 2018, respectiv 31 martie 2019.
Ce sume se restituie?
Taxa plătită;
Dobândă fiscală calculată conform art. 174 alin.(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii;
Cheltuielile băneşti stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită.
♣ Concluzii: Deşi procedura pare una la îndemână, recomandăm consultarea unui specialist (avocat). Deşi din perspectiva dvs. sumele de restituit nu sunt însemnate, din perspectiva statului restituirea acestor sume va fi o sarcină covârşitoare care va avea un impact însemnat asupra bugetului. Aşadar, întocmirea deficitară a cererii de restituire, calcularea greşită a termenelor, ,,rătăcirea’’ chitanţelor originale, lipsa dvs. de experienţă în faţa funcţionarilor publici, etc. vor constitui factori care pot duce la pierderea dreptului şi vor fi amplu exploataţi. Mai multe drepturi pierdute, mai puţini bani de restituit.
Spre exemplu, sunt situaţii in Ordonanţă în care se prevede că restituirea se face din oficiu (adică nu ar mai trebui formulată cerere de restituire). Ne întrebăm, retoric, desigur, dacă organele procedurii vor fi prompte, sau vor aştepta în linişte expirarea termenelor, prescripţia, s.a.
♣♣ Notă: Prezentul articol constituie o simplă prezentare la prima facie a prevederilor Ordonanţei şi nu reprezintă consultanţă juridică. Pentru o soluţie juridică individuală ne puteţi contacta.
♣♣♣ De asemenea nu reprezintă susţinerea noastră faţă de prevederile actului normativ, dimpotrivă, considerăm că în câteva locuri esenţiale încalcă flagrant principii de drept fundamentale (un exemplu în acest sens îl constituie suspendarea de drept a executărilor silite începute), încălcări ce pot fi sancţionate. Dar, salutăm, totuşi, faptul că actualul guvern nu a rebotezat taxa (precum predecesorii) şi, forţat de perspectiva declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de un stat membru, a decis respectarea art. 110 din Tratatul de Funcţionare al UE.