Un instrument nou extrem de util în recuperarea creanțelor comerciale din statele membre UE - Ordonanţa Asiguratorie Europeană
Miercuri, 18 ianuarie 2017, a intrat în vigoare Regulamentul (UE) nr. 655/2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanţa asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă şi comercială.
Scopul Regulamentului. Regulamentul a creat un instrument juridic al Uniunii Europene cu caracter obligatoriu și direct aplicabil, care să permită indisponibilizarea, în mod eficient și rapid, a fondurilor existente în conturile bancare, în cauzele transfrontaliere. Cu alte cuvinte Regulamentul urmărește instituirea unei proceduri comunitare unice care să permită fiecărui Creditor dintr-un stat membru UE să obțină blocarea conturilor Debitorului său care nu a plătit la scadență până la obținerea unui titlu în baza căruia acesta să poată fi, în cele din urmă, executat silit.
Caracterul suplimentar și opțional. Ordonanța asigurătorie europeană este un mijloc suplimentar şi opţional pentru Creditor, care este liber să folosească orice altă procedură pentru obţinerea unei măsuri echivalente în temeiul dreptului intern.
Domeniul de aplicare. Regulamentul are aplicabilitate generală în materie civilă şi comercială, exclusiv cauzelor transfrontaliere.
Există o cauză transfrontalieră în sensul Regulamentului atunci când instanţa care instrumentează cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii europene este situată într-un stat membru, iar contul bancar vizat de ordonanţa asigurătorie este deţinut în alt stat membru.
Momentul relevant pentru determinarea caracterului transfrontalier al unei cauze este data depunerii cererii de emitere a ordonanţei asigurătorii la instanţa care are competenţa de a emite ordonanţa asigurătorie.
Exemplu: Un debitor are conturi în România, dar şi în Franța. România este în acelşi timp statul membru în care se află instanţa sesizată cu cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii europene şi statul în care se află domiciliul-sediul creditorului. Într-un astfel de caz, creditorul ar trebui să depună două cereri separate, una pentru o ordonanţă asigurătorie europeană (pentru blocarea conturilor din Franța) şi una pentru o măsură naţională (pentru blocarea conturilor din România). Măsura naţională în Romania este poprirea asigurătorie bancară.
Situaţiile de neaplicabilitate sunt excepţionale şi de strictă interpretare- domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil şi comercial, cu excepţia anumitor aspecte bine definite, astfel:
- în toate situaţiile, creditorul trebuie să facă dovada caracterului urgent al protecţiei judiciare reclamate de creanţa sa şi că, în lipsa ordonanței, executarea unei hotărâri judecătoreşti existente sau viitoare poate să fie împiedicată sau îngreunată în mod substanțial pentru că există un risc real ca, până la momentul când creditorul poate executa hotărârea judecătorească existentă sau una viitoare, debitorul să risipească, să ascundă, sau să distrugă activele sale sau să le înstrăineze sub valoarea lor, într-o măsură neobişnuită sau printr-o acțiune neobişnuită.
La evaluarea existenţei unui asemena risc, instanţa poate avea în vederea criterii precum comportamentul debitorului cu privire la creanţa creditorului sau, într-un litigiu anterior între părţi, de istoricul creditului debitorului, de natura activelor debitorului şi de orice acțiune recentă întreprinsă de debitor în legătură cu activele sale, retragerile din conturi şi cheltuielile făcute de debitor pentru a susţine cursul normal al afacerii sale.
Simpla neplată sau contestare a creanţei sau simplul fapt că debitorul are mai mulţi creditori sau situația financiară a debitorului este deficitară sau în curs de deteriorare nu ar trebui, în sine, să constituie o bază suficientă pentru emiterea unei ordonanţe. Cu toate acestea, instanţa poate lua aceşti factori în considerare în evaluarea globală a existenţei riscului.
Instanţa competentă:
Probe. Instanţa se pronunţa preponderent pe baza înscrisurilor anexate de creditor formularului de cerere. Prin excepţie instanţa poate ordona suplimentarea înscrisurilor depuse în probaţiune. Proba cu martori poate fi incuviinţata câtă vreme nu întârzie nejustificat procedura.
Absenţa audierii preliminare. Ordonanţa europeană de poprire asigurătorie ar trebui să aibă un efect surpriză. Debitorul nu este informat în legătură cu cererea creditorului şi nici audiat înainte de emiterea ordonanţei ori notificat în legătură cu ordonanţa înainte de punerea sa în aplicare.
Iniţierea procedurii pe fond. În cazul în care creditorul a solicitat o ordonanţă asigurătorie înaintea iniţierii procedurii pe fond, acesta are obligaţia să depună în 30 de zile dovada iniţierii procedurii pe fond.
În cazul în care creditorul a solicitat o ordonanţă asigurătorie după întroducerea acţiunii pe fond acesta trebuie să facă dovada depunerii acţiunii pe fond în 14 zile.
La solicitarea debitorului, instanţa poate prelungi această perioadă, de exemplu pentru a permite părţilor să stingă creanţa şi informează ambele părţi în acest sens.
În cazul în care creditorul nu face dovada iniţierii procedurii pe fond, ordonanţa asigurătorie este revocată sau încetează şi părţile sunt informate în mod corespunzător.
Obligativitatea constituirii de garanţii specifice pentru a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanţei și pentru a proteja drepturile debitorului:
Răspunderea creditorului există pentru orice prejudiciu cauzat debitorului de ordonanţa asigurătorie, din cauza unei greşeli a creditorului. Sarcina probei revine debitorului.
Prin excepţie, greşeala creditorului se prezumă, până la proba contrarie, în următoarele cazuri:
Cererea de informare. Ordonanţa poate fi introdusă şi fără cunoaşterea datelor de identificare ale conturilor debitorului, astfel, în cazul în care creditorul a obţinut un titlu executoriu şi are motive să creadă că debitorul deţine conturi la o bancă dintr-un anumit stat membru, dar nu cunoaşte denumirea, adresa băncii, sau codul IBAN, BIC sau alt număr bancar, acesta poate solicita instanţei la care este depusă cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii ca autoritatea de informare din statul membru de executare să obţină informaţiile necesare pentru a permite identificarea conturilor deţinute de debitor.
Prin excepţie, cererea de informare poate fi depusă şi în lipsa titlului executoriu, dacă suma care urmează să fie indisponibilizată este substanţială, şi creditorul a depus suficiente probe pentru a dovedi o necesitate urgentă de a obţine informaţii privind contul, întrucât, în lipsa acestora, există un risc ca executarea ulterioară a creanţei să fie pusă în pericol.
Dacă autoritatea de informare din statul membru nu poate obţine informaţiile, se respinge cererea de emitere a Ordonanţei. Aceeaşi soluţie va fi pronunţă în lipsa motivării în cererea de informare a presupunerii existenţei acestor conturi.
Dacă autorităţii de informare i se furnizează informaţii de către bancă sau de către autorităţi sau administraţii publice, notificarea debitorului cu privire la divulgarea datelor sale cu caracter personal se amână cu 30 de zile, măsură logică pentru a nu pune în pericol efectul Ordonanţei.
Ordonanţa asiguratorie trebuie emisă:
Autoritatea de lucru judecat a unei Ordonanţe asigurătorie faţă de o nouă cerere de ordonanţă asiguratorie. Creditorului are dreptul la o cale de atac împotriva refuzului de emitere a ordonanţei asigurătorii. Acest drept nu ar trebui să aducă atingere posibilităţii creditorului de a face o nouă cerere pentru o ordonanţă asigurătorie pe baza unor fapte sau probe noi.
Termenul în care poate fi introdusă calea de atac este de 30 de zile de la data comunicării către creditor.
Executarea Ordonanţei asiguratorii. Ordonanţa asigurătorie o dată emisă este recunoscută în celelalte state membre şi este executorie fără să fie necesară o hotărâre de încuviinţare a executării.
Ordonanţa asigurătorie este executată în conformitate cu procedurile aplicabile executării ordonanţelor naţionale echivalente în statul membru de executare.
Banca, primind ordonanţa asigurătorie o pune în aplicare fără întârziere, prin indisponibilizarea cuantumului specificat în ordonanţă, sau dacă dreptul intern prevede, transferând cuantumul respectiv într-un cont dedicat indisponibilizării.
În cazul în care Ordonanţa asigurătorie nu specifică numărul contului sau numerele conturilor debitorului, ci furnizează doar numele şi alte detalii referitoare la debitor, banca sau o altă entitate responsabilă cu executarea ordonanței identifică contul sau conturile deţinute de debitor la banca indicată în Ordonanţă.
Până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la punerea în aplicare a Ordonanţei asigurătorii, banca sau altă entitate responsabilă cu executarea Ordonanţei în statul membru de executare emite formularul de declaraţie în care indică dacă şi în ce măsură au fost indisponibilizate fonduri din contul sau din conturile debitorului şi, dacă da, care a fost data punerii în aplicare a ordonanţei. Dacă, în circumstanţe excepţionale, declaraţia nu poate fi emisă de către bancă sau altă entitate în termen de trei zile lucrătoare, banca sau altă entitate emite declaraţia cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul celei de a opta zile lucrătoare care urmează punerii în aplicare a Ordonanţei.
Până la sfârşitul primei zile lucrătoare de la primirea sau emiterea declaraţiei, autoritatea respectivă transmite declaraţia, în conformitate cu articolul 29, instanţei emitente şi, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau printr-un mijloc electronic echivalent, creditorului.
Creditorului are obligaţia de a solicita eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excedentare până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la primirea oricărei declaraţii în temeiul articolului 25 care indică o astfel de indisponibilizare excesivă prin mijlocul cel mai rapid posibil şi utilizând formularul de solicitare a eliberării cuantumurilor indisponibilizate excedentar.
Notificarea Ordonanţei. Ordonanţa asigurătorie împreună cu formularul depus la instanţa emitentă şi documentele justificative, precum şi declaraţia de indisponibilizare se notifică debitorului:
- până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la data primirii declaraţiei de indisponibilizare, de instanţa, creditor sau autoritatea responsabilă cu iniţierea comunicării în statul de origine, când debitorul îşi are sediul în statul de origine. Statul de origine este statul emitent al Ordonanţei.
- fără întârziere, de către autoritatea competentă cînd debitorul îşi are domiciliul în alt stat membru decât statul de origine; Notificarea autorităţii competente se face de subiectele şi în termenele prevăzute pentru situaţia în care debitorul ar avea sediul în statul de origine.
Autoritatea competentă informează instanţa emitentă sau creditorul cu privire la rezultatul notificării sau comunicării adresate debitorului.
Căile de atac împotriva Ordonanţei sunt de competenţa instanţei din statul membru de origine al Ordonanţei. Motivele pentru care pot fi declarate căile de atac şi procedura sunt prevăzute la articolul 33 din Regulament.
În linii mari acestea se referă la emiterea Ordonanţei cu nerespectarea condiţiilor stabilite prin Regulament (condiţii referitoare la domeniul de aplicare, creanţa, procedură de notificare, indisponibilizare excesivă, stingerea creanţei/înţelegerea părţilor, desfiinţarea titlului a cărui garantare a executării s-a urmărit, etc.).
Căile de atac împotriva executării Ordonanţei sunt adresate instanţei sau autorităţii de executare din statul de executare, procedura şi motivele fiind prevăzute în art. 34 din Regulament.
Soluţiile care pot fi pronunţate vizează fie limitarea executării (când anumite cuantumuri deţinute în cont ar trebui să fie exceptate de la executare), fie încetarea (contul indisponibilizat este exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului, executarea titlului pentru care se urmărea garantarea prin ordonanţă asiguratorie, a fost refuzată în statul de executare, executarea ordonanţei asigurătorii în respectivul stat membru încetează dacă este vădit contrară ordinii publice a statului membru de executare, etc.).
De asemenea, atât creditorul, cât şi debitorul pot solicita instanţei de emitere a Ordonanţei modificarea, rectificarea sau revocarea ei pentru varii motive, cum ar fi înţelegerea părţilor ori circumstanţe modificate. Căile de atac se introduc pe formulare standard. Hotărârea se pronunţă fără întârziere, dar nu mai târziu de 21 de zile de când instanţa sau autoritatea de executare a primit toate informaţiile necesare. Şi împotriva acestei Hotărâri este recunoscută o cale de atac, introdusă şi ea pe formulare standard. (
Regulamentul recunoaşte dreptul de a oferi o garanţie în locul indisponibilizării. Garanţia poate fi depusă la instanţa care a emis Ordonanţa, în cazul în care Debitorul urmăreşte eliberarea fondurilor indisponibilizate, sau la autoritatea de executare competentă din statul membru de executare care poate să dispună încetarea executării ordonanţei asigurătorii în statul membru de executare.
Furnizarea unei garanții în locul indisponibilizării se aduce la cunoștința creditorului în conformitate cu dreptul intern.
Concluzie. Procedura instituită prin Regulament ar trebui să permită ca orice creditor să poată obţine o măsură asigurătorie sub forma unei Ordonanţe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare care să împiedice transferul sau retragerea fondurilor pe care le deţine debitorul său într-un cont bancar dintr-un stat membru, dacă există riscul ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanţei sale împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil. Reglementarea la nivelul Uniunii a acestei forme de protecţie judiciară este binevenită în contextul creşterii semnificative a raporturilor comerciale transfrontaliere.
Scopul Regulamentului. Regulamentul a creat un instrument juridic al Uniunii Europene cu caracter obligatoriu și direct aplicabil, care să permită indisponibilizarea, în mod eficient și rapid, a fondurilor existente în conturile bancare, în cauzele transfrontaliere. Cu alte cuvinte Regulamentul urmărește instituirea unei proceduri comunitare unice care să permită fiecărui Creditor dintr-un stat membru UE să obțină blocarea conturilor Debitorului său care nu a plătit la scadență până la obținerea unui titlu în baza căruia acesta să poată fi, în cele din urmă, executat silit.
Caracterul suplimentar și opțional. Ordonanța asigurătorie europeană este un mijloc suplimentar şi opţional pentru Creditor, care este liber să folosească orice altă procedură pentru obţinerea unei măsuri echivalente în temeiul dreptului intern.
Domeniul de aplicare. Regulamentul are aplicabilitate generală în materie civilă şi comercială, exclusiv cauzelor transfrontaliere.
Există o cauză transfrontalieră în sensul Regulamentului atunci când instanţa care instrumentează cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii europene este situată într-un stat membru, iar contul bancar vizat de ordonanţa asigurătorie este deţinut în alt stat membru.
Momentul relevant pentru determinarea caracterului transfrontalier al unei cauze este data depunerii cererii de emitere a ordonanţei asigurătorii la instanţa care are competenţa de a emite ordonanţa asigurătorie.
Exemplu: Un debitor are conturi în România, dar şi în Franța. România este în acelşi timp statul membru în care se află instanţa sesizată cu cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii europene şi statul în care se află domiciliul-sediul creditorului. Într-un astfel de caz, creditorul ar trebui să depună două cereri separate, una pentru o ordonanţă asigurătorie europeană (pentru blocarea conturilor din Franța) şi una pentru o măsură naţională (pentru blocarea conturilor din România). Măsura naţională în Romania este poprirea asigurătorie bancară.
Situaţiile de neaplicabilitate sunt excepţionale şi de strictă interpretare- domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil şi comercial, cu excepţia anumitor aspecte bine definite, astfel:
- chestiunilor fiscale, vamale sau administrative sau răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice („acta jure imperii”);
- drepturi de proprietate care decurg dintr-un regim matrimonial sau dintr-o relaţie considerată de legea aplicabilă unei astfel de relaţii ca având efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;
- testamente şi succesiuni, inclusiv obligaţiile de întreţinere rezultate ca urmare a unui deces;
- securitate socială;
- arbitraj;
- creanţe față de un debitor în legătură cu care au fost deschise proceduri de faliment, proceduri pentru lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, acorduri amiabile, concordate sau alte proceduri similare;
- creanţelor faţă de un debitor împotriva căruia au fost iniţiate proceduri de insolvenţă, prin excepţie poate fi folosită această procedură când se urmăreşte recuperarea plăţilor păgubitoare efectuate de un astfel de debitor către părţi terţe;
- instituţii financiare care nu primesc de la public depozite sau alte fonduri rambursabile şi nu ar trebui să se aplice conturilor deţinute la băncile centrale sau de către acestea atunci când acestea acţionează în funcţia lor de autorităţi monetare, nici conturilor care nu pot fi indisponibilizate printr-o ordonanţă naţională echivalentă unei ordonanţe asigurătorii sau care nu pot face obiectul unui sechestru în temeiul dreptului statului membru unde este deţinut contul în cauză.
- în toate aspectele de drept civil şi comercial, unde nu se prevede expres altceva;
- conturilor deţinute la instituţii de credit a căror activitate constă în a primi de la public depozite sau alte fonduri rambursabile şi în a acorda credite pe cont propriu;
- poate fi utilizată atât înainte de obţinerea unui titlu executoriu, în cursul judecăţii pentru obţinerea unui titlu executoriu şi chiar ulterior obţinerii titlului, cu îndeplinirea unor condiţii specifice momentului în care se uzitează de această procedură, astfel:
- în toate situaţiile, creditorul trebuie să facă dovada caracterului urgent al protecţiei judiciare reclamate de creanţa sa şi că, în lipsa ordonanței, executarea unei hotărâri judecătoreşti existente sau viitoare poate să fie împiedicată sau îngreunată în mod substanțial pentru că există un risc real ca, până la momentul când creditorul poate executa hotărârea judecătorească existentă sau una viitoare, debitorul să risipească, să ascundă, sau să distrugă activele sale sau să le înstrăineze sub valoarea lor, într-o măsură neobişnuită sau printr-o acțiune neobişnuită.
La evaluarea existenţei unui asemena risc, instanţa poate avea în vederea criterii precum comportamentul debitorului cu privire la creanţa creditorului sau, într-un litigiu anterior între părţi, de istoricul creditului debitorului, de natura activelor debitorului şi de orice acțiune recentă întreprinsă de debitor în legătură cu activele sale, retragerile din conturi şi cheltuielile făcute de debitor pentru a susţine cursul normal al afacerii sale.
Simpla neplată sau contestare a creanţei sau simplul fapt că debitorul are mai mulţi creditori sau situația financiară a debitorului este deficitară sau în curs de deteriorare nu ar trebui, în sine, să constituie o bază suficientă pentru emiterea unei ordonanţe. Cu toate acestea, instanţa poate lua aceşti factori în considerare în evaluarea globală a existenţei riscului.
Instanţa competentă:
- înainte de a obţine hotărâre judecătorească, o tranzacţie judiciară sau un act authentic- instanţa competentă pentru a se pronunţa pe fondul cauzei;
- creditorul a obţinut o hotărâre judecătorească sau o tranzacţie judiciară- competenţa de a emite o ordonanţă asigurătorie pentru creanţa menţionată în hotărârea judecătorească sau în tranzacţia judiciară aparţine instanţelor din statul membru în care a fost pronunţată hotărârea judecătorească sau a fost aprobată sau încheiată tranzacţia judiciară.
Probe. Instanţa se pronunţa preponderent pe baza înscrisurilor anexate de creditor formularului de cerere. Prin excepţie instanţa poate ordona suplimentarea înscrisurilor depuse în probaţiune. Proba cu martori poate fi incuviinţata câtă vreme nu întârzie nejustificat procedura.
Absenţa audierii preliminare. Ordonanţa europeană de poprire asigurătorie ar trebui să aibă un efect surpriză. Debitorul nu este informat în legătură cu cererea creditorului şi nici audiat înainte de emiterea ordonanţei ori notificat în legătură cu ordonanţa înainte de punerea sa în aplicare.
Iniţierea procedurii pe fond. În cazul în care creditorul a solicitat o ordonanţă asigurătorie înaintea iniţierii procedurii pe fond, acesta are obligaţia să depună în 30 de zile dovada iniţierii procedurii pe fond.
În cazul în care creditorul a solicitat o ordonanţă asigurătorie după întroducerea acţiunii pe fond acesta trebuie să facă dovada depunerii acţiunii pe fond în 14 zile.
La solicitarea debitorului, instanţa poate prelungi această perioadă, de exemplu pentru a permite părţilor să stingă creanţa şi informează ambele părţi în acest sens.
În cazul în care creditorul nu face dovada iniţierii procedurii pe fond, ordonanţa asigurătorie este revocată sau încetează şi părţile sunt informate în mod corespunzător.
Obligativitatea constituirii de garanţii specifice pentru a împiedica utilizarea abuzivă a ordonanţei și pentru a proteja drepturile debitorului:
- creditorul nu a obţinut încă o hotărâre judecătorească, o tranzacţie judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanţa creditorului, obligativitatea constituirii garanţiei ar trebui sa fie regula;
- creditorul a obţinut deja o hotărâre judecătorească, o tranzacţie judiciară sau un act autentic, furnizarea garanţiei ar trebui să rămână la latitudinea instanţei.
Răspunderea creditorului există pentru orice prejudiciu cauzat debitorului de ordonanţa asigurătorie, din cauza unei greşeli a creditorului. Sarcina probei revine debitorului.
Prin excepţie, greşeala creditorului se prezumă, până la proba contrarie, în următoarele cazuri:
- creditorul nu iniţiază în termen procedura pe fond, mai puţin din cauză că debitorul a plătit între timp sau s-a ajuns la o altă înţelegere;
- creditorul nu a solicitat eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excesiv (Regulamentul obligă creditorul să nu ceară decât suma exigibilă, minus orice sume blocate prin mijloace echivalente naţionale sau colectate în alt mod);
- după emiterea Ordonanţei se descoperă că aceasta a fost nejustificată sau justificată pentru o sumă mai mică, din cauza declaraţiilor improprii ale creditorului (care trebuie să identifice sumele care sunt blocate sau recuperate prin mijloace echivalente naţionale);
- Ordonanţa este revocată sau i se încetează executarea din cauza nerespectării de către creditor a obligaţiilor privind notificarea, comunicarea sau traducerea documentelor;
- alte motive, introduse de legislaţia naţională. Creditorul răspunde potrivit dreptului statului membru de executare, cu distincţii făcute la art. 13 alin. (4) din Regulament, în cazul executării în mai multe state.
Cererea de informare. Ordonanţa poate fi introdusă şi fără cunoaşterea datelor de identificare ale conturilor debitorului, astfel, în cazul în care creditorul a obţinut un titlu executoriu şi are motive să creadă că debitorul deţine conturi la o bancă dintr-un anumit stat membru, dar nu cunoaşte denumirea, adresa băncii, sau codul IBAN, BIC sau alt număr bancar, acesta poate solicita instanţei la care este depusă cererea de emitere a ordonanţei asigurătorii ca autoritatea de informare din statul membru de executare să obţină informaţiile necesare pentru a permite identificarea conturilor deţinute de debitor.
Prin excepţie, cererea de informare poate fi depusă şi în lipsa titlului executoriu, dacă suma care urmează să fie indisponibilizată este substanţială, şi creditorul a depus suficiente probe pentru a dovedi o necesitate urgentă de a obţine informaţii privind contul, întrucât, în lipsa acestora, există un risc ca executarea ulterioară a creanţei să fie pusă în pericol.
Dacă autoritatea de informare din statul membru nu poate obţine informaţiile, se respinge cererea de emitere a Ordonanţei. Aceeaşi soluţie va fi pronunţă în lipsa motivării în cererea de informare a presupunerii existenţei acestor conturi.
Dacă autorităţii de informare i se furnizează informaţii de către bancă sau de către autorităţi sau administraţii publice, notificarea debitorului cu privire la divulgarea datelor sale cu caracter personal se amână cu 30 de zile, măsură logică pentru a nu pune în pericol efectul Ordonanţei.
Ordonanţa asiguratorie trebuie emisă:
- până la sfârşitul celei de a zecea zile lucrătoare de la depunerea/ completarea cererii de către creditor în cazul în care creditorul nu a obţinut încă un titlu, sau
- până la sfârşitul celei de a cincea zile lucrătoare în cazul în care creditorul a obţinut deja un titlu;
- a 5-a zi lucrătoare de la audierea martorilor ori a creditorului, dacă instanţa hotărăşte că acest lucru este necesar, audierea fiind făcută fără întârziere;
- fără întârziere, de la momentul depunerii garanţiei, dacă aceasta a fost solicitată de instanţă.
Autoritatea de lucru judecat a unei Ordonanţe asigurătorie faţă de o nouă cerere de ordonanţă asiguratorie. Creditorului are dreptul la o cale de atac împotriva refuzului de emitere a ordonanţei asigurătorii. Acest drept nu ar trebui să aducă atingere posibilităţii creditorului de a face o nouă cerere pentru o ordonanţă asigurătorie pe baza unor fapte sau probe noi.
Termenul în care poate fi introdusă calea de atac este de 30 de zile de la data comunicării către creditor.
Executarea Ordonanţei asiguratorii. Ordonanţa asigurătorie o dată emisă este recunoscută în celelalte state membre şi este executorie fără să fie necesară o hotărâre de încuviinţare a executării.
Ordonanţa asigurătorie este executată în conformitate cu procedurile aplicabile executării ordonanţelor naţionale echivalente în statul membru de executare.
Banca, primind ordonanţa asigurătorie o pune în aplicare fără întârziere, prin indisponibilizarea cuantumului specificat în ordonanţă, sau dacă dreptul intern prevede, transferând cuantumul respectiv într-un cont dedicat indisponibilizării.
În cazul în care Ordonanţa asigurătorie nu specifică numărul contului sau numerele conturilor debitorului, ci furnizează doar numele şi alte detalii referitoare la debitor, banca sau o altă entitate responsabilă cu executarea ordonanței identifică contul sau conturile deţinute de debitor la banca indicată în Ordonanţă.
Până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la punerea în aplicare a Ordonanţei asigurătorii, banca sau altă entitate responsabilă cu executarea Ordonanţei în statul membru de executare emite formularul de declaraţie în care indică dacă şi în ce măsură au fost indisponibilizate fonduri din contul sau din conturile debitorului şi, dacă da, care a fost data punerii în aplicare a ordonanţei. Dacă, în circumstanţe excepţionale, declaraţia nu poate fi emisă de către bancă sau altă entitate în termen de trei zile lucrătoare, banca sau altă entitate emite declaraţia cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul celei de a opta zile lucrătoare care urmează punerii în aplicare a Ordonanţei.
Până la sfârşitul primei zile lucrătoare de la primirea sau emiterea declaraţiei, autoritatea respectivă transmite declaraţia, în conformitate cu articolul 29, instanţei emitente şi, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau printr-un mijloc electronic echivalent, creditorului.
Creditorului are obligaţia de a solicita eliberarea cuantumurilor indisponibilizate excedentare până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la primirea oricărei declaraţii în temeiul articolului 25 care indică o astfel de indisponibilizare excesivă prin mijlocul cel mai rapid posibil şi utilizând formularul de solicitare a eliberării cuantumurilor indisponibilizate excedentar.
Notificarea Ordonanţei. Ordonanţa asigurătorie împreună cu formularul depus la instanţa emitentă şi documentele justificative, precum şi declaraţia de indisponibilizare se notifică debitorului:
- până la sfârşitul celei de a treia zile lucrătoare de la data primirii declaraţiei de indisponibilizare, de instanţa, creditor sau autoritatea responsabilă cu iniţierea comunicării în statul de origine, când debitorul îşi are sediul în statul de origine. Statul de origine este statul emitent al Ordonanţei.
- fără întârziere, de către autoritatea competentă cînd debitorul îşi are domiciliul în alt stat membru decât statul de origine; Notificarea autorităţii competente se face de subiectele şi în termenele prevăzute pentru situaţia în care debitorul ar avea sediul în statul de origine.
Autoritatea competentă informează instanţa emitentă sau creditorul cu privire la rezultatul notificării sau comunicării adresate debitorului.
Căile de atac împotriva Ordonanţei sunt de competenţa instanţei din statul membru de origine al Ordonanţei. Motivele pentru care pot fi declarate căile de atac şi procedura sunt prevăzute la articolul 33 din Regulament.
În linii mari acestea se referă la emiterea Ordonanţei cu nerespectarea condiţiilor stabilite prin Regulament (condiţii referitoare la domeniul de aplicare, creanţa, procedură de notificare, indisponibilizare excesivă, stingerea creanţei/înţelegerea părţilor, desfiinţarea titlului a cărui garantare a executării s-a urmărit, etc.).
Căile de atac împotriva executării Ordonanţei sunt adresate instanţei sau autorităţii de executare din statul de executare, procedura şi motivele fiind prevăzute în art. 34 din Regulament.
Soluţiile care pot fi pronunţate vizează fie limitarea executării (când anumite cuantumuri deţinute în cont ar trebui să fie exceptate de la executare), fie încetarea (contul indisponibilizat este exclus din domeniul de aplicare al Regulamentului, executarea titlului pentru care se urmărea garantarea prin ordonanţă asiguratorie, a fost refuzată în statul de executare, executarea ordonanţei asigurătorii în respectivul stat membru încetează dacă este vădit contrară ordinii publice a statului membru de executare, etc.).
De asemenea, atât creditorul, cât şi debitorul pot solicita instanţei de emitere a Ordonanţei modificarea, rectificarea sau revocarea ei pentru varii motive, cum ar fi înţelegerea părţilor ori circumstanţe modificate. Căile de atac se introduc pe formulare standard. Hotărârea se pronunţă fără întârziere, dar nu mai târziu de 21 de zile de când instanţa sau autoritatea de executare a primit toate informaţiile necesare. Şi împotriva acestei Hotărâri este recunoscută o cale de atac, introdusă şi ea pe formulare standard. (
Regulamentul recunoaşte dreptul de a oferi o garanţie în locul indisponibilizării. Garanţia poate fi depusă la instanţa care a emis Ordonanţa, în cazul în care Debitorul urmăreşte eliberarea fondurilor indisponibilizate, sau la autoritatea de executare competentă din statul membru de executare care poate să dispună încetarea executării ordonanţei asigurătorii în statul membru de executare.
Furnizarea unei garanții în locul indisponibilizării se aduce la cunoștința creditorului în conformitate cu dreptul intern.
Concluzie. Procedura instituită prin Regulament ar trebui să permită ca orice creditor să poată obţine o măsură asigurătorie sub forma unei Ordonanţe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare care să împiedice transferul sau retragerea fondurilor pe care le deţine debitorul său într-un cont bancar dintr-un stat membru, dacă există riscul ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanţei sale împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil. Reglementarea la nivelul Uniunii a acestei forme de protecţie judiciară este binevenită în contextul creşterii semnificative a raporturilor comerciale transfrontaliere.
