Prin Decizia nr. 2/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că existenţa unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri
Prin Decizia nr. 2/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui RIL au fost admise recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, s-au stabilit următoarele:
Referitor la dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală (art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968) şi art. 2.345 din Codul civil, existenţa unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri.
Soluția este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia Înaltei Curții nu este surprinzătoare dacă avem în vedere practica proprie a Instanției Supreme - Decizia nr. 1.392 din 23 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 423/64/2012/a1.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat implicit asupra acestei chestiuni și prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, existența unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015.
Ceea ce este surprinzătoare, însă, din punctul nostru de vedere, este schimbarea de optică a Instanței Supreme. Astfel, deși a fost sesizată în trecut, solicitându-i-se tranșarea acestei probleme controversate, întâlnite destul de des în practică, printr-un act juridic cu o forță juridică superioară, dat fiind că soluțile de speță ale ICCJ nu sunt îmbrațișate de toate instanțele, Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat în 2015 să pronunțe o Hotărâre prealabilă, considerând că sesizare sa este inadmisibilă deoarece problema de drept a cărei lămurire se cere nu îndeplinește condiția noutății impuse de art. 519 Cod Procedură Civilă.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, cu acel prilej, că dispozițiile legale a căror lămurire se solicită sunt preluate din Vechiul Cod de Procedură Civilă, iar reglementările anterioare au fost analizate în doctrina mai veche, problema de drept fiind soluționată în sensul că în situația în care sechestrul asigurător nu a devenit definitiv, chiar dacă aceea creanță are un grad de preferință superior, în lipsa altor bunuri urmăribile, nu va putea fi împiedicată urmărirea pornită de către un creditor chirografar sau pentru o creanță cu un rang de preferință inferior, dar care are un titlu executoriu.
A constatat Instanța Supremă că practica este orientată majoritar în această direcție, iar doctrina a cristalizat această soluție.
Dar majoritar, înseamnă că există și minoritar. Și atunci și acum au existat și există soluții diferite de la instanță la instanță. De aceea considerăm că această chestiune trebuia tranșată explicit încă de la acel moment și o referire implicită, prin trimiterea la propria jurisprudență și la doctrină, s-a dovedit a fi deficitară și a permis în continuare soluții eronate, deși considerentele Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015 au aceeași aceeași obligativitate cu dispozitivul Deciziei de faţă.
Astfel de soluții date cu ignorarea doctrinei, a jurisprudenței propri a ICCJ, dar și cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015, prin care au fost admise contestațiile la executare și au fost anulate actele de executare efectuate sunt cuprinse în:
Așadar, dată fiind existența unor soluții de acest gen, considerăm că se impunea intervenția fermă a ICCJ, dar de asemenea ne gândim că toate aceste nereguli puteau fi evitate dacă sesizarea anterioară era analizată cu o mai mare aplecare și cercetare a practicii împărțite, existentă și la acel moment, finalizate cu o soluție expresă și dincolo de orice dubiu, efect pe care pare-se că soluția implicită nu l-a atins.
Am spune că așteptăm cu interes motivarea Deciziei nr. 2/2018, însă putem presupune ca va relua considerentele Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015, de data aceasta ferm și asumat.
Pentru un studiu mai amplu realizat asupra acestui subiect: http://www.enea-rotaru.com/single-post/2017/11/13/Executarea-silit%C4%83-judec%C4%83toreasc%C4%83-Sechestrul-penal-Confiscarea-Executarea-silit%C4%83-fiscal%C4%83-Delimitarea-de-competen%C8%9B%C4%83;
Pentru soluția ICCJ pe scurt:
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000312565;
Pentru sesizarea formulată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău: http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=19302;
Referitor la dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală (art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968) şi art. 2.345 din Codul civil, existenţa unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri.
Soluția este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia Înaltei Curții nu este surprinzătoare dacă avem în vedere practica proprie a Instanției Supreme - Decizia nr. 1.392 din 23 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 423/64/2012/a1.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat implicit asupra acestei chestiuni și prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la aplicarea art. 711 şi următoarele din Codul de procedură civilă, existența unor măsuri asigurătorii înfiinţate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015.
Ceea ce este surprinzătoare, însă, din punctul nostru de vedere, este schimbarea de optică a Instanței Supreme. Astfel, deși a fost sesizată în trecut, solicitându-i-se tranșarea acestei probleme controversate, întâlnite destul de des în practică, printr-un act juridic cu o forță juridică superioară, dat fiind că soluțile de speță ale ICCJ nu sunt îmbrațișate de toate instanțele, Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat în 2015 să pronunțe o Hotărâre prealabilă, considerând că sesizare sa este inadmisibilă deoarece problema de drept a cărei lămurire se cere nu îndeplinește condiția noutății impuse de art. 519 Cod Procedură Civilă.
A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, cu acel prilej, că dispozițiile legale a căror lămurire se solicită sunt preluate din Vechiul Cod de Procedură Civilă, iar reglementările anterioare au fost analizate în doctrina mai veche, problema de drept fiind soluționată în sensul că în situația în care sechestrul asigurător nu a devenit definitiv, chiar dacă aceea creanță are un grad de preferință superior, în lipsa altor bunuri urmăribile, nu va putea fi împiedicată urmărirea pornită de către un creditor chirografar sau pentru o creanță cu un rang de preferință inferior, dar care are un titlu executoriu.
A constatat Instanța Supremă că practica este orientată majoritar în această direcție, iar doctrina a cristalizat această soluție.
Dar majoritar, înseamnă că există și minoritar. Și atunci și acum au existat și există soluții diferite de la instanță la instanță. De aceea considerăm că această chestiune trebuia tranșată explicit încă de la acel moment și o referire implicită, prin trimiterea la propria jurisprudență și la doctrină, s-a dovedit a fi deficitară și a permis în continuare soluții eronate, deși considerentele Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015 au aceeași aceeași obligativitate cu dispozitivul Deciziei de faţă.
Astfel de soluții date cu ignorarea doctrinei, a jurisprudenței propri a ICCJ, dar și cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015, prin care au fost admise contestațiile la executare și au fost anulate actele de executare efectuate sunt cuprinse în:
- Decizia nr. 85/06.02.2017, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul 216/306/2016, în care se reține că bunul sechestrat este supus prevederilor art. 813, alin. (4), Cod Procedură Civilă, conform căruia nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile prevăzute de lege, că prevederea legală a interdicției urmăririi bunului este tocmai art. 249 din Codul de Procedură Penală, astfel că executarea silită s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 704 Cod Procedură Civilă;
- Decizia 379A/14.03.2016, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul 12710/211/2015;
- Încheierea din 09.10.2015 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în Dosarul nr. 45909/299/2015;
- Sentința Civilă nr. 3544/17.11.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în Dosarul 5304/202/2015
Așadar, dată fiind existența unor soluții de acest gen, considerăm că se impunea intervenția fermă a ICCJ, dar de asemenea ne gândim că toate aceste nereguli puteau fi evitate dacă sesizarea anterioară era analizată cu o mai mare aplecare și cercetare a practicii împărțite, existentă și la acel moment, finalizate cu o soluție expresă și dincolo de orice dubiu, efect pe care pare-se că soluția implicită nu l-a atins.
Am spune că așteptăm cu interes motivarea Deciziei nr. 2/2018, însă putem presupune ca va relua considerentele Deciziei nr. 8 din 27 aprilie 2015, de data aceasta ferm și asumat.
Pentru un studiu mai amplu realizat asupra acestui subiect: http://www.enea-rotaru.com/single-post/2017/11/13/Executarea-silit%C4%83-judec%C4%83toreasc%C4%83-Sechestrul-penal-Confiscarea-Executarea-silit%C4%83-fiscal%C4%83-Delimitarea-de-competen%C8%9B%C4%83;
Pentru soluția ICCJ pe scurt:
http://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000312565;
Pentru sesizarea formulată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău: http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=19302;